Iarba din ceainic

Eugen Barz semnează volumul Iarba din ceainic(92 pag), al nouălea din colecția "Cercul Literar de la Cluj/poezie" a Editurii Colorama. 

"Elaborată sobru, inteligent și cu o eleganță la care contribuie atât desenele sculptorului Vlad Ciobanu cât și ilustrația copertei făcută de pictorul Marin Arsene, această carte ne convinge că poetul stăpânește toate simbolurile și lucrurile. Imaginarul său poetic ne face părtași la ivirea treptată a unei realități ce instituie un nou raport al cuvintelor cu lucrurile, semănând izbitor cu o catedrală plină cu șerpii râvniți de mirese." - Emilia Poenaru Moldovan

"Enigmatice, versurile lui Eugen Barz sunt un aliaj paradoxal de referințe domestice și îndrăzneli suprarealiste. Poezia se naște din asemenea proiecții imposibile în lipsa talentului. Autorul își cucereste  cititorii prin imaginile sale directe, ce par a contempla lucrurile imediate printr-o lentilă aburită, sau filtrate de o peliculă acvatică. Imagini necontrariindu-ne, totuși, prin excesele incongruenței, ci inducând o stare de suspendarea realității, crâmpeiele unei fericiri de o clipă." - Adrian Popescu

"Din multe titluri de poeme remarcabile şi metafore izbutite, Eugen Barz îşi pune volumul sub semnul decantărilor, a infuziilor şi alege o sintagmă din poemul Cerneală fără final: Iarba din ceainic. Deloc întâmplător, poemul dezvăluie nuanţe din intimitatea actului creator a unui poet care a debutat târziu, lăsându-se cu greu în voia impulsului de a scrie: „mintea mi se stinge/ în cerneala sterilă,/ se înmoaie în iarba din ceainic,/ aburi se îngroaşă în faţa mea ca fumul./ De sus totul e putred,/ trupul meu se întrupează în ultimul fir de păr negru”. Poezia se revendică de-a lungul paginilor în texte relativ scurte şi dense, construite fie din esenţe unice, fie din mixaje paradoxale, prin intermediul cărora autorul ne vrăjeşte cu aparentă uşurinţă şi apoi ne dezvrăjeşte fără milă. Eugen Barz observă lumea şi se implică emoţional, încercând să oprească dezastrul, să păstreze clipa firavă de fericire, iar calea aleasă este poezia. Aceasta e iarba din ceainicul său pe care ne-o propune, magica poţiune ce ne conduce prin lumea sa de esenţe şi miresme." – Alice Valeria Micu

"În textul de prezentare de pe coperta a IV-a a volumului, Adrian Popescu, într-o evaluare sintetică, aminteşte de prezenţa unor „îndrăzneli suprarealiste” şi cred că are dreptate dacă ţinem cont de contextul în care ele se produc, într-un discurs liric ce nu le anunţă, dar care se lasă tulburat de ele. Eu le văd mai degrabă prin conţinutul lor, prin tendinţa de a lua în stăpânire tot mai mult din spaţiul poetic, de a impune un alt dinamism poemelor. Ele se manifestă ca veritabile mişcări seismice în poezia lui Eugen Barz, fără a fi produs încă un cutremur de referinţă. Identificând însă potenţialul liric al autorului, magma poetică, presupun că o zguduire a fiinţei în spaţii poetice este una inevitabilă. Fireşte, nu putem anticipa ce va aduce ea în planul valorilor poetice, dar putem avea certitudinea că, producându-se o astfel de răvăşire interioară, volumul următor va arăta diferit, chiar dacă păstrând din aspectul ritualic al multor poeme şi cultivând vocea profetică a celui strivit. Toate semnele unei asemenea deveniri există în volumul de faţă." – Andrei Moldovan

"De așteptat ar fi fost ca poetul să trateze, să dezvolte în stihurile sale, cu precădere motive și teme religioase. Ceea ce nu se întâmplă decât într-o mai mică măsură și de fiecare dată cu destulă discreție, acestea fiind asumate unei trăiri laice, ca să zic așa. Limbajul este unul modern, degajat față de exprimarea popească (iertată-mi fie expresia cam țărănească), căci poetul e mai degrabă tentat să vorbească (să scrie, să poetizeze) fapte și stări de actualitate, în general dramatice prin decăderea stării morale a societății. Metaforic vorbind, vizionarismul său este în conformitate cu realitățile unei lumi actuale afectată de prăbușirile marilor construcții ce țin locul templelor veritabile și pe ruinele cărora trebuie reclădită noua față a umanității… E preocupat de condiția creatorului de poeme, de mesajul acestuia în actualitate, mereu marcat de neliniștea și de liniștea deopotrivă a nevoii de puritate:„nu am lăsat vreodată căldările tâmplelor/ să asculte muzica femeii lui Lot (…) am construit tuburi de orgă din vise/ și harfe din rochii de mireasă”  Poezia de dragoste rezonează în acorduri catifelate și autorul e copleșit de tristețile neîmplinirilor duioase." – Constantin Cubleșan