Aveți întrebări?

editura@colorama.ro

Cuiburi în cer

10 lei

Viorel Birtu-Pîrăianu semnează volumul CUIBURI ÎN CER (110 pagini), al zecelea din colecția "Ce..

Viorel Birtu-Pîrăianu semnează volumul CUIBURI ÎN CER (110 pagini), al zecelea din colecția "Cercul Literar de la Cluj/poezie".

"Tratând doar trupul ca medic și-a dat seama că nu e destul și a început să clădească prin poezie o altă lume, vindecătoare și dătătoare de speranță.  Poetul construiește în acest volum „cuiburi în cer” dintr-un fir călăuzitor al tuturor poeziilor sale  - iubirea.

Viorel Birtu Pîrăianu este fără îndoială unul dintre poeții în numele cărora Schiller a formulat nemulțumirea: „Ah, de ce n-o fi putând sufletul să vorbească altui suflet în mod direct?”  

Și pentru că a constatat că e nevoie să-și obiectiveze sentimentele prin intermediul realității ce-l înconjoară, poetul s-a lăsat în voia intuiției și fanteziei și a început să-și organizeze materialele livrate de un mediu de multe ori ostil sufletului, în versuri.

Așa s-a născut poezia lui Viorel Birtu-Pîrăianu, bântuită de angoasă: „o amintire roasă de un gând pe calendar/ lacrima a curs și s-a scurs între noi/cuvântul a sângerat la margine de veac” și de  viziunea unei zguduiri universale „fântânile seacă și timpul coboară/ se aprind cuiburi în cer/  mai arde un gând prin copaci despuiați/ pe ziduri coboară agonic amurgul”. 

Iubirea, plecările, despărțirile, pașii pierduți, gândurile și timpul sunt teme pe care poetul le decantează emoțional, le ordonează coerent stilistic și cărora le găsește sensul poetic și  pentru totdeauna, „cuiburi în cer”" - Emilia Poenaru Moldovan

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun